vineri, 12 decembrie 2014


Peste 50 de ofițeri din Grupul Operativ al forțelor militare ruse și regiunea transnistreană (GOTR) au studiat limba moldovenească, situația politico-militară din regiune și dreptul internațional în cadrul unui exercițiu de menținere a păcii, anunță RIA Novosti.


 Exercițiul a durat o săptămână, timp în care ofițerii au învățat să conducă vehicule militare, au făcut pregătire fizică și au studiat radiații chimice și biologice de apărare, potrivit aceleeași surse. Limba moldovenească a fost denumită limba română în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care apoi s-a perpetuat și după declararea independenței Republicii Moldova. “Limba moldovenească” este încă menționată în Constituția Republicii Moldova, în articolul 13.


 Curtea Constituțională a hotărât că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.

  Nota noastra: Atunci sa speram ca acesta nu este decat primul pas. Dupa ce au descoperit frumusetea limbii romane poate ca rusii vor descoperi mancarea, vinurile moldovenesti si de ce nu, cetatenia Republicii Moldova. Poate ca invadatorii, cuceritorii, vor sfarsi prin a fi ei insisi "cuceriti" si asimilati. Putem doar banui motivele pentru care acesti "ofiteri" rusi au fost pusi sa invete limba romana. La inceputurile comunismului din Romania la fel se invata in draci limba romana la Moscova si prin alte colturi ale Imperiului rus.

 Sursa:

 [1] http://infoprut.ro/34912-ria-novosti-trupele-rusesti-din-regiunea-transnistreana-au-invatat-limba-moldoveneasca.html

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea juridica pentru comentariile pe care le faceti pe acest site va apartine exclusiv dumneavoastra

Postări populare

Lista mea de bloguri

Comentarii